Două zile în Pisa: prea mult?

Travelling

     Mini-mini vacanța în Pisa nu a fost ceva planificat din timp, a fost ceva ce am decis să fac cu apoximativ o lună înainte. Ultima oară când am fost în Italia aveam cam 10 ani, deci 14 ani mai târziu o nouă vizită a fost mai mult decât binevenită.

     În ceea ce privește zborurile, eu am avut zbor direct cu RyanAir Fès-Pisa, respectiv Pisa-Fès, însă din România, din câte știu eu, singurul zbor direct este cel cu WizzAir din București. Dacă alegeți această variantă puteți să găsiți zboruri la un preț foarte bun, tur-retur, aproximativ 60 de euro. În schimb, dacă plecați de exemplu din Cluj-Napoca, costurile se dublează, iar de cele mai multe ori escala va fi fie în Bruxelles, fie în Paris.

     În ceea ce privește cazarea și mâncarea, prețurile sunt  accesibile, iar variantele diverse: hosteluri, B&Bs, hoteluri, cu prețuri începând de la 15 euro/persoană/noapte. Eu am ales Hostel Pisa, situat aproape de toate obiectivele turistice importante și la mai puțin de 5 minute de mers pe jos de gară. Hostelul are atât camere pentru femei, cât și dormitoare mixte și există varianta de a include micul dejun. Personalul este foarte amabil, iar cea mai bună parte este că au o grădină deschisă până la 2 a.m. și un bar deschis non-stop unde puteți găsi de la smoothies și gustări până la diferite tipuri de cocktailuri. Și în ceea ce privește mâncarea totul este diversificat și foarte accesibil ca preț, găsind în meniu și feluri vegetariene și vegane.

     Acum revenind la marea întrebare: sunt 2 zile în Pisa prea multe de stat acolo? Da și nu. Eu am stat două zile și nu pot să spun că m-am plictisit vreo clipă. Cineva râdea de mine și îmi spunea că nici măcar primarul orașului nu stă două zile în Pisa. Adevărul este că pentru a vizita principalele atracții turistice nu aveți nevoie de mai mult de 4-5 ore, însă eu călătorind pentru prima oară singură și având piciorul proaspăt scos din ghips am decis să petrec cele două zile doar aici, deși planul inițial era de a vizita și Cinque Terre și Florența.

     Pisa se află pe râul Arno, în regiunea Toscana, fiind renumită pentru celebrul turn înclinat. Deși orașul este unul istoric, remarcabil din punct de vedere arhitectural, majoritatea turiștilor îl privesc mai mult ca pe “o escală” de câteva ore doar cât pentru a pleca cu o poză, deja clișeică, cu turnul. Orașul are mult mai multe de oferit decât asta, iar dacă doriți să îl explorați cu adevărat, plecați din zona turnului și faceți-vă pierduți pe străduțe.

 

 Top 5 locuri de vizitat dacă sunteți doar în trecere prin Pisa

1. Turnul din Pisa

     Turnul înclinat este unul dintre cele mai faimoase obiective turistice din Italia și chiar din întreaga Europă. Acesta este situat în Piazza dei Miracoli și este a treia cea mai veche construcție de aici, după catedrală și după baptisteriu. Construirea acestuia a început în secolul al XII-lea, iar faptul că este înclinat este cauzat de fundația zidită pe un sol prea moale pentru a putea susține greutatea unui asemenea edificiu. Turnul a fost finalizat în secolul al XIV-lea, însă a continuat să se încline, abia la începutul secolului al XXI-lea fiind stabilizat. Accesul în turn costă 18 euro.

 

 2.  Domul din Pisa

     Catedrala care are ca hram Adormirea Maicii Domnului este un simbol când vine vorba de stabilimentele religioase din oraș. Construcția acesteia a început în a doua jumătate a secolului al XI-lea, fiind un exemplu al arhitecturii romanice. Cheltuielile pentru ridicarea ei au fost plătite din prada obținută în lupta împotriva musulmanilor din Sicilia din anul 1063. În prezent aceasta este sediul Arhiepiscopului din Pisa. Pentru a vizit Domul, trebuie să achiziționați un bilet în valoare de 8 euro care vă oferă totodată acces și la baptisteriu, la Camposanto Monumentale și la muzeul Sinopie.

 

3. Baptisteriul Sf. Ioan

     Acesta este un edificiu ecleziastic romano-catolic și a doua construcție în ordine cronologică din piață. Ridicarea lui a început în prima jumătate a secolului al XII-lea și a fost finalizată în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, cu nouă ani înaintea turnului. Acesta este realizat din marmură și este cea mai mare clădire de acest tip din Italia. Edificiul îmbină perfect stilul romanic cu cel gotic, reprezentând o tranziție de la primul la cel de al doilea: partea inferioară este reprezentativă stilului romanic prin arcurile semi-circulare, pe când partea superioară este caracteristică stilului gotic cu ogive, adică arcuri ascuțite.

 

 4. Camposanto Monumentale

     Aceasta este ultima construcție din punct de vedere cronologic din Piazza dei Miracoli, fiind vorba despre un cimitir. Se spune că pământul în jurul căruia a fost construită incinta a fost adus din Golgota în timpul celei de a Treia Cruciade, iar legenda spune că orice corp îngropat aici se va descompune în decurs de 24 de ore. Pe pereți se mai pot vedea o parte din frescele care îi acopereau cândva, iar sarcofagele și statuile expuse sunt de-a dreptul superbe.

 

5. Muzeul Sinopie

     Clădirea datează din secolul al XIII-lea, iar inițial a fost concepută ca adăpost pentru pelerini. În muzeu sunt prezentate desenele în curs de pregătire care urmau să decoreze frescele, majoritatea provenind de la Camposanto Monumentale. Schițele expuse au fost executate in secolele XIV-XV de artiști precum Buffalmacco, Francesco Traini, Pietro di Puccio și Benozzo Gozzoli.

     Acestea sunt obiectivele care merită vizitate dacă plănuiți să petreceți doar câteva ore în Pisa. Itinerariul este foarte ușor, întrucât toate locurile menționate se găsesc în aceeași piață. La ieșirea din această zonă sunt o mulțime de tarabe cu suveniruri și câteva restaurante și cafenele, astfel încât vă puteți bucura pe deplin de o excursie “compactă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *